15 curiozități și informații interesante despre apă

15 curiozități și informații interesante despre apă

Apa este peste tot în jurul nostru. O bem, spălăm lucruri cu ea, o transformăm în gheață și ne-o punem în suc vara, înotăm în ea, o privim cum cade din cer în diverse forme și așa mai departe. Apa este indispensabilă vieții – faptul că nu am putea trăi fără ea este deja un truism. Și, deși ne folosim de ea atât de des, sunt atât de multe informații despre apă pe care nu le știm.

Să recapitulăm, mai întâi, ce știm cu toții despre apă: este un lichid inodor, insipid și incolor care se găsește în natură în formă lichidă, solidă și gazoasă. Este una dintre cele mai răspândite substanțe pe planeta noastră și formează învelișul Pământului numit „hidrosferă”. De asemenea, poate fi dulce sau sărată: apa sărată se găsește în oceane și mări, iar apa dulce poate fi în stare solidă – în ghețari, calote polare, zăpadă sau ninsoare (precipitații solide) și în stare lichidă în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide – ploi și ape freatice sau subterane. În stare gazoasă, apa formează nori și determină umiditatea aerului. Fiind mereu în mișcare și având capacitatea de a se transforma în diferite stări, se formează procesul numit ciclul apei în natură.

Desigur, sunt mult mai multe lucruri de spus, dar iată 15 curiozități despre apă pe care poate nu le cunoașteți:

1. Paradoxul Mpemba

Paradoxul sau efectul Mpemba spune că, în anumite condiții de temperatură, apa fierbinte poate să înghețe mai repede decât apa rece. O explicație este că apa fierbinte se evaporă mai repede, reducându-și volumul, iar un volum mai mic al apei la aceaşi temperatură îngheaţă mai repede.

Aceste efect este numit după școlarul tanzanian Erasto Bartholomeo Mpemba (născut în 1950) a cărui poveste a devenit populară în 1963. Din păcate, descoperirile sale nu au fost niciodată reproduse în condiții controlate și există dezacorduri privind parametrii necesari pentru a produce efectul. Aceste descoperiri provin însă din timpuri mult mai vechi, fiind menționate și de Aristotel.

2. Apa este lipicioasă

Tensiunea superficială este o proprietate a lichidelor care le ajută să aibă acea formă rotundă când nu acționează alte forțe externe asupra lor. Acest lucru se întâmplă datorită acțiunii forțelor de coeziune dintre moleculele lichidului. Altfel spus, moleculele sunt atrase de alte suprafețe, chiar și ale altor molecule lichide, ca atunci când se unesc picăturile de apă. Din acest motiv, putem spune că moleculelor le place să se lipească de lucruri, în special una de alta. Acesta este unul dintre fenomenele căruia îi datorăm viața, pentru că înseamnă că apa poate duce sângele prin vasele înguste din organism, de multe ori împotriva forței de gravitație.

3. Oamenii sunt aproximativ 70% apă

Cantitatea de apă pe care corpul uman o conține se schimbă pe parcursul vieții. Atunci când începe să se „contureze”, fătul este format din aproximativ 95% apă, iar până se naște ajunge la 77%. Corpul uman adult conține între 60% și 70% apă. Majoritatea acestei ape, mai exact două treimi, se află în celule. De exemplu, o persoană de 70 de kg are în jur de 42 de litri de apă în corp.

4. În Finlanda se află cea mai pură apă de pe glob

Potrivit unui studiu realizat de Unesco în 2003, unde a fost analizată apa în 122 de țări, cea mai pură apă ar fi în Finlanda. Apa a 80% din lacuri este de calitate bună sau excelentă, au multe resurse de apă subterană pură, iar oamenii o pot bea fără să o prelucreze. Consumul de apă de la robinet este un privilegiu pe care finlandezii îl au zilnic! Apa munte La Fantana

5. O persoană poate să trăiască aproape o lună fără mâncare, însă mai puțin de o săptămână fără apă.

Oamenii au nevoie de apă ca să supraviețuiască, iar aceasta se pierde foarte ușor prin cele mai simple activități pe care le facem, cum ar fi respirația și transpirația. Dacă are o stare bună de sănătate și se află în condiții optime (temperatură constantă, efort minim), un om poate supraviețui între 3 și 5 zile fără apă.

6. Mai puțin de 1% din apa de pe Pământ este potabilă.

Planeta este acoperită de apă în proporție de 71%, din care mai puțin de 1% este apă potabilă sau dulce și poate fi consumată în starea ei naturală. Mai concret spus, există aproximativ 1.5 miliarde de km cubi de apă pe Pământ, adică echivalentul a 800 de miliarde de piscine olimpice. Din aceasta, 97% este sărată, 2.1 % este închisă în calotele polare şi mai puţin de 1% este disponibilă ca apă potabilă. Cea mai mare parte din apa potabilă a planetei o putem găsi în ghețari.

7. Cea mai densă apă întotdeauna se lasă la fundul lacului.

Densitatea apei este cea mai mare atunci când apa are 4 grade Celsius. Aceasta înseamnă că apa de la fundul lacului are permanent o temperatură de 4 grade Celsius în timp ce gheaţa şi apa rece se ridică la suprafaţă. Din această cauză, când lacurile îngeaţă, gheaţa rămâne flotabilă la suprafaţă şi peştii pot înota liberi în partea de mai jos. Dacă apa nu ar avea acestă calitate, viaţa nu ar putea continua peste iarnă în lacuri.

8. Sunetul se propagă mai rapid prin apă decât prin aer

Sunetul este o variație în presiune, o vibrație a moleculelor. În aer, moleculele sunt separate, la distanțe mai mari una de cealaltă, motiv pentru care interacționează mai slab. Vibrația moleculelor se transmite mai încet de la una la cealaltă, de aceea în aer viteza sunetului este mai mică. Apa, însă, este mai densă și moleculele de apă sunt legate una de cealaltă. De aceea, vibrația moleculelor se transmite mai eficient. Viteza sunetului în apă este de 4 ori mai mare decât viteza sunetului în aer.

9. Apa ca atare nu conduce energia electrică

Moleculele de H2O nu conduc curentul electric, dar acest lucru este posibil din cauza impurităților pe care apa le conține. Moleculele de apă nu au nicio sarcină electrică, motiv pentru care ele nu pot transmite electroni. Curentul electric se formează prin transmiterea electronilor de la un atom la altul. Așadar, fără transmitere de electroni, electricitatea nu ar putea călători prin apa distilată (apa pură).

10. Apa conține a doua cea mai răspândită moleculă în Univers.

Cea mai frecventă moleculă din Univers este hidrogenul gazos, H2, compus al moleculei de apă. Hidrogenul este format dintr-un proton și un electron (este singurul element chimic cunoscut care nu are niciun neutron) și este cel mai simplu element din Univers, fapt care îi explică abundența.

Apa munte La Fantana

11. Apa este singura substanță care este mai puțin densă atunci când se află în stare solidă.

O altă funcție extrem de importantă a hidrogenului permite gheții să plutească pe apă (H2O) — legăturile de hidrogen împing în direcții opuse moleculele de apă înghețată, scăzându-le densitatea. De obicei, în schimb, substanțele sunt mai dense în stare solidă decât în cea lichidă.

12. Apa este un factor care determină existența formelor de viață

Peste tot pe unde există apă lichidă pe Pământ, există și viață. Chiar dacă apa este aproape de temperatura de fierbere. De exemplu, există un ocean fierbinte sub crusta de gheaţă a satelitului planetei Saturn, Encelades, probabil întins pe un strat de rocă. Deoarece izvoarele hidrotermale de la fundul oceanelor de pe Pământ sunt considerate una dintre cele mai plauzibile candidaţi de unde a luat start viaţa pe Pământ, astrobiologii cred că Enceladus este un loc bun pentru a căuta viaţă extraterestră. Există gheaţă la polii Lunii, la polii planetelor Marte şi Mercur.

13. Consumul rapid a unei cantităţi mari de apă poate duce la intoxicaţia cu apă.

Intoxicaţia cu apă se produce atunci când apa diluează nivelul de sodiu în sânge şi provoacă un dezichilibru de apă în creier. Intoxicaţia cu apă este cel mai probabil să apară în timpul perioadelor de performanţe atletice intense.

14. Toată apa de pe Pământ a ajuns aici în comete şi asteroizi.

Există teorii care spun că acest lucru s-ar fi întâmplat cu 4.5 miliarde - 3.8 miliarde de ani în urmă.

15. Antarctica a fost acoperită de gheaţă mai mult de 30 de milioane de ani.

În momentul de față, Antarctica este acoperită cu 10 mii de miliarde de tone de zăpadă şi gheaţă. Având 14 milioane de km pătrați, este al cincilea continent ca suprafață. Aproximativ 98% din suprafața Antarcticii este acoperită de o pătură de gheață cu grosimea medie de 1,6 km. Cea mai mare grosime a acestui strat ajunge la 4,8 km.

Acestea sunt doar câteva curiozități despre apă. Mai sunt o mulțime de informații interesante pe care apa le are de oferit, fiind o substanța care ne-a însoțit de-a lungul existenței vieții. Toate acestea ne ajută să înțelegem mai bine cum un lucru atât de simplu, de care avem parte în diferite forme în fiecare zi, poate fi, în același timp, atât de complex. Nu degeaba spuneam la început că este indispensabilă vieții.

Share: