Responsabilitate sociala
Ne implicăm activ în proiecte de Responsabilitate Socială (CSR) care au un impact pozitiv asupra comunităților în care activăm și a mediului înconjurător. Operând cu un element vital – cum e apa, înțelegem în profunzime resorturile și consecințele prezenței apei în societate, pe multiple paliere. Și constatăm și care e nivelul de educație în societate legat de apă, de importanța și de protejarea acesteia.

Este și motivul pentru care abordăm mai multe paliere de implicare socială. Apa este o nevoie universală – iar nevoia de apă e la fel de importantă ca celelalte nevoi umane.
În urmă cu câțiva ani, am stabilit împreună cu partenerii noștri o serie de piloni solizi ai CSR-ului nostru, pe baza cărora ne ghidăm în fiecare inițiativă și proiect pe care alegem să-l sprijinim.

Acești piloni sunt:
Proiecte pentru Comunitate
Suntem profund angajați în sprijinirea comunităților din care facem parte. Ne concentrăm pe dezvoltarea acestora și pe crearea unui mediu prosper pentru toți locuitorii. În parteneriat cu organizații locale, precum Asociația Conil, Asociația World Vision România, Autism Voice și multe altele, ne implicăm în proiecte sociale care vizează îmbunătățirea calității vieții și oferirea unui sprijin real pentru nevoile acestor comunități. Fie că este vorba despre educație, sănătate sau dezvoltare socio-economică, ne străduim să facem o diferență semnificativă în viața oamenilor din comunitățile în care ne desfășurăm activitatea și nu numai.

O mână de ajutor dată Naturii și Apei
Suntem conștienți de importanța protejării mediului și a resurselor naturale. În acest sens, ne alăturăm organizațiilor precum „Maimultverde”, „NatureTalks” și „Parcul Natural Văcărești” pentru a sprijini acțiuni menite să conserve și să protejeze natura și apa. Promovăm inițiative de curățenie a malurilor și implicarea activă în proiecte de mediu, în speranța că vom asigura un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare.
Investiție în Viitorul Tinerilor
Suntem convinși că educația joacă un rol esențial în construirea unui viitor mai bun și mai promițător. Colaborăm cu organizații precum „Educare-Educație pentru succes”, „Earthrise Hub”, „Playfield”, „Elite Art Unesco”, „Asociația de Robotică-Tehnologii Educaționale” și programul „Erasmus” pentru a sprijini proiecte de educație și dezvoltare personală. De la programe educaționale inovatoare până la susținerea accesului la educație pentru toți, ne dedicăm eforturile pentru a contribui la formarea viitorului societății.

Sustenabilitatea Sportului de Masă
Sprijinim sportul ca mijloc de promovare a unui stil de viață sănătos și al unui spirit competitiv pozitiv. Alături de „Direcția de Sport a Municipiului București" și „Clubul Sportiv Tălmaciu" sprijinim sporturi de masă precum atletism, echitație, karate, înot, volei, judo, ciclism, hochei, gimnastică și fotbal. Credem că sportul are puterea de a uni oamenii și de a construi comunități puternice.
Investiții în Sănătatea Comunității
Sănătatea este o prioritate esențială pentru noi, de aceea sprijinim spitalele „Elias” și „Târgu Mureș” și lucrăm alături de organizații precum „N-avem sânge”, „Fundatia Medicover” și „Crucea Roșie Română” pentru a îmbunătăți asistența medicală și a oferi sprijin celor afectați de diverse probleme de sănătate.

Ne implicăm constant în proiecte cu sens și punem la baza eforturilor noastre dezvoltarea durabilă a comunităților și protejarea mediului înconjurător - pentru un viitor mai bun – al nostru, dar mai ales al generațiilor viitoare.