Scurtă istorie a unui afluent uitat al Dâmboviţei: Bucureştioara

Scurtă istorie a unui afluent uitat al Dâmboviţei: Bucureştioara

 

Din peisajul Bucureştilor nu au dispărut numai clădiri reprezentative, ci şi mici afluenţi ai Dâmboviţei, care au fost astupaţi odată cu expansiunea şi cu modernizarea oraşului. Unul dintre aceştia este Bucureştioara, un pârâu care izvora din Grădina Icoanei de azi şi se vărsa în zona Pieţei Unirii, una dintre cele mai vechi surse de apă potabilă ale Bucureștilor de altă dată.

 

Un ostrov la Piața Unirii

Cursul de odinioară al Dâmboviţei era unul destul de sinuos, în prezent el păstrând în mică măsură traseul rămas întipărit pe hărţile de la începuturile Bucureştilor. În zona unde azi se află Piaţa Unirii, răul forma un ostrov, braţul adiacent purtând numele Dâmbovicioara. Aproximativ în această porţiune, mai exact în apropiere de locul unde se afla biserica Sf. Ioan Nou (care a fost mutată în anii ’80 şi care azi este plasată în spatele blocului de vizavi de Magazinul Unirea), se vărsa un afluent al Dâmboviţei, pe numele lui Bucureştioara.

 

„Apă stătută și puturoasă”

Acest pârâu izvora din Balta Icoanei (cf. Henri Stahl – unde azi este Grădina Icoanei), traseul lui trecând prin mai multe mahalale ale Bucureştilor de odinioară. Pe locul unde azi este frumosul parc Grădina Icoanei, pe vremuri „se afla un lac cu apă stătută şi puturoasă”. Balta Icoanei (Lacul Icoana, după col. Popescu-Lumină) cunoscută înainte ca „lacul Bulindroiului” şi apoi „balta de la Icoană” (cf. George Potra) este locul de unde pornea aventura bucureşteană a pârâului Bucureştioara. Indicativele după care s-a stabilit traseul Bucureştioarei s-au schimbat, evident, odată cu modificările aduse Bucureştilor de-a lungul timpului. Într-o hartă datată 1400-1550, Bucureştioara delimita unele mahalale aflate în formare – pe de o parte Săpunari şi Scaunele de carne, pe de altă parte Scaunele de peşte, şi forma, lângă mahalaua Colţei, Lacul Cucului.

 

La 1750 mahalalele erau deja formate. Lacul Cucului (denumit aşa datorită faptului că în zona din spatele hanului bisericii Sf. Gheorghe Nou se organiza un târg numit de bucureşteni Târgul Cucului „pentru că în toate primăverile din sălciile bălţii auzeau cântul cucului” – cf. col. Popescu Lumină) şi cursul imediat al Bucureştioarei delimitau de data asta, pe de o parte, mahalalele Sf. Sava şi Colţei, iar pe cealaltă parte mahalalele Măcelari şi Sf. Gheorghe Nou. Din cauza faptului că oamenii aruncau în Bucureştioara tot felul de murdării, acest pârâu a primit şi demuniri mai puţin obișnuite, precum „Căcaina” sau „Căcata”, deoarece „în apele ei greu mirositoare se scurgea sau se deşerta «murdalâcul» curţilor şi conţinutul «umblătorilor»”.

 

Bucureștioara – canalul de scurgere al breslelor din București

Lacul format în spatele Spitalului Colţea a mai fost numit şi Lacul Şuţului sau Balta de la Carvasara (aici era vama de intrare în oraş). Henri Stahl face o descriere în ton cu vremurile cursului de până aici al Bucureştioarei: „Ieşea din Balta Icoanei (...) şerpuia prin Uliţa Săpunarilor, a Scaunelor (...) Pescăria Veche, tăia Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor) (...), iar cam în spatele actualului Spital Colţea, după ce forma Lacul Şuţului sau Balta de la Carvasara (vama) se bifurca şi un braţ se strecura prin Târgul Cucului (pe la Sf. Gheorghe).” George Potra ne spune că cea mai veche atestare documentară a Bucureştioarei datează din 15 mai 1670, din timpul domniei lui Antonie-Vodă.

 

Suferințele căpitanului Obedenaru

Locul unde Bucureştioara se împărţea în două era acela unde mai târziu s-a construit casa societăţii de petrol Astra, aflată în zona Rosetti. Mai departe „Bucureştioara cobora în Podul Vergului (Călăraşi)” apoi „se strecura pe la spatele grădinii lui Banu Udrişte, o lua pe la Olteni” iar mai departe „se vărsa în Dâmboviţa lângă poarta proprietăţii unui căpitan numit Obedenaru”. În ceea ce priveşte vărsarea în Dâmboviţa a acestui pârâu dispărut, Henri Stahl ne spune că „se vărsa în Dâmboviţa prin strada Bazaca”, despre care ştim că se întindea, cu aproximaţie, de la Piaţa Sf. Anton până în zona fostului magazin „La Vulturul de Mare cu Peştele în Ghiare”.

 

Un București uitat, legat de un canal

Şi George Potra a urmărit cu multă grijă cursul Bucureştioarei până la vărsare, pe acest itinerar putând fi întâlnite repere precum intersecţia str. Maria Rosetti cu str. Dionisie Lupu, Uliţa Scaune, spatele Bisericii Batişte, str. Alexandru Sahia (actuala Polonă), Bulevardul Republicii (actualul Carol I), str. Sfinţilor, Uliţa Pescăria Veche, spatele bisericii Răzvan, Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor de azi), ulicioara Radu Calomfirescu (unde se spunea că „la cotitura de întâlnire cu str. Stelea Spătaru şi bdul Hristo Botev de multe ori strada se surpă pe la mijloc, fiindcă pe dedesubt, la o oarecare adâncime, apa ploilor mai abundente se infiltrează şi curge pe vechiul şanţ al Bucureştioarei” şi, trecând prin mahalalele Lucaci şi Udricani, apoi Tabaci, „se vărsa în Dâmboviţa, nu departe de fostul Institut medico-legal”.

 

Surse:

Henri Stahl, Bucureştii ce se duc, Ed. Fundaţiei Culturale Gheorghe Marin Speteanu, Bucureşti, 2006

Colonel Popescu-Lumină, Bucureştii din trecut şi de astăzi, Ed. Fundaţiei Culturale Gheorghe Marin Speteanu, Bucureşti, 2007

George Potra, Din Bucureştii de ieri, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1990

 

 

 

 

 

Share: