Ce înseamnă „apă pură” și cum evaluezi o apă bună de băut?

La Fântâna și-a construit businessul și reputația prin servicii de apă în sistem water cooler și purificator – lucruri imposibile fără cunoașterea și înțelegerea profundă a apei.

Deschidem cu acest articol o serie de materiale informative legate de apa de băut. Apa, cel mai important catalizator al vieții, pare, pentru cei mai mulți dintre noi, ceva banal și normal: „simplu ca apa”. În zilele noastre, în era economiei de consum, a exploatării intensive a solului și a poluării, nu e deloc așa. Pentru a putea aduce aceste informații la îndemâna publicului am apelat la experiența „profei de apă”, biochimista Silvia Enculescu.

Din punct de vedere fizico-chimic, „apa pură” nu există în mod natural. Apă pură există din perspectivă științifică, se obține la capătul unor procese fizico-chimice, doar in laboratoare - și este folosită numai pentru prepararea reactivilor și a mediilor de cultură. Din punct de vedere legal, acest tip de apă este interzis consumului uman.

La fel de important, ce se află în apa de băut nu se cheamă impurități, ci „compoziție chimică”, stabilită prin cei 45 de parametri fizico-chimici impuși de lege. Aceștia, pentru ca apa să fie potabilă, trebuie să se încadreze în anumite valori, stabilite prin reglementări.

Apa are în mod natural acești compuși. În funcție de valorile pe care le ating în apă, raportat la valorile admise legal, se stabilește dacă o apă este potabilă - adică bună de băut și sigură pentru organism - sau nu.

Principalii parametri după care se stabilește potabilitatea unei ape sunt:

• pH-ul - trebuie să fie între 6.5 și 9.5. Sub 6,5 înseamnă deja pH acid. Peste 9,5 înseamnă pH prea bazic – ambele depășiri de parametri au consecințe imediate asupra organismului (aciditatea stomacală fiind un exemplu).

• Conductivitatea apei e un alt parametru – e indicatorul cantității de substanțe minerale dizolvate în apă. Apa minerală este singura exceptată de la o valoare maximă pentru conductivitate, dar în acest caz particular trebuie ținut cont de faptul că apele minerale cu mineralizare de peste 500 mg/l nu trebuie consumate la nivelul de doi litri de apă pe zi – adică nivelul recomandat pentru menținerea hidratării corespunzătoare a organismului uman adult.

Cu cât conductivitatea e mai mare, cu atât sunt mai multe minerale dizolvate în apă. Acestea aduc apei încărcătură electrică măsurabilă. Limita maximă admisă legal pentru conductivitatea apei este de 2500 de µS/cm (microSiemen pe centimetru).

• Turbiditatea este parametrul care reflectă cantitățile de impurități mecanice din apă (vizibile și cu ochiul liber) - de exemplu argila, nisipul sau rugina pe care apa le „ia cu sine” din puțuri sau de pe conductele pe care circulă. Limita legală este de cinci unități de turbiditate. În contextul discuției despre impurități, cele vizibile, măsurabile prin turbiditate, sunt singurele în măsură sa îngrijoreze consumatorul.

• Determinarea prezenței azotaților, azoților și amoniacului în apă este printre cele mai importante analize. Azotații sunt admiși în apa potabilă în concentrație de până la 50 mg/l, azotiții de până la 0.5 mg/l, iar amoniacul - până la 0,5mg/l. Acești compuși chimici există în mod natural în apă, însă apa din zonele exploatate agricol conțin proporții mai mari din acești compuși, din cauza folosirii îngrășămintelor chimice.