Cum să faci cel mai bun turneu WTA 250 din lume

L-am invitat pe realizatorul radio Cătălin Striblea să definească și să nuanțeze ideea de succes, folosind exemplul unui sport de care ne simțim apropiați. Un motiv este faptul că, la aproape un sfert de secol de activitate, La Fântâna privește și retrospectiv, și introspectiv spre trecut și spre planurile de viitor pentru a defini și înțelege cât mai bine parametrii propriului succes.

Iar până acum, povestea succesului companiei noastre se suprapune ideii de succes obținut prin ambiție și perseverență, reliefate în articolul de mai jos, pe care vă invităm să-l citiți.

Ca să faci cel mai bun turneu WTA 250 din lume îți trebuie, printre altele, un lucru cât se poate de simplu: un angajat al turneului să stea în fața unui calculator ore în șir și, cu răbdare, dar mai ales fără greșeală, să introducă într-un sistem computerizat toate alimentele care vor fi pe masa jucătorilor.

Asta înseamnă apa pe care o beau, cum arată sticla, cât de mare este, ce electroliți vor fi în ea. Se adaugă iaurturile, care este obligatoriu să fie șase la număr și cu concentrații de grăsime diferite, pâinea și derivatele sale, fabrica din care vin și unde au răsărit legumele care vor fi în salate. Să nu uităm, sunt fix cinci tipuri de cereale pe care un turneu WTA trebuie să le aibă. Nici mai mult, nici mai puțin. Neapărat, tabelul va conține tipurile de paste care trebuie puse la pasta barul de lângă teren. Da, este obligatoriu ca lângă terenul de joc să se afle un pasta bar la care jucătorii aflați în așteptare să poată mânca.

Lista va fi verificată de proprietarul licenței și de WTA, care au standarde clare și precise legate de modul în care turneele de tenis trebuie să arate, mai ales în ceea ce privește confortul jucătorilor. Iar odată definitivată lista, turneul a completat doar una dintre cele 700 de pagini ale caietului de sarcini.

“Prima dată când l-am văzut m-am blocat”, îmi spune Patrick Ciorcilă. “Acum, la a treia ediție, cred că-l știu pe de rost. Îl visez. Știu tot ce cuprinde și ce avem de făcut.” Patrick Ciorcilă este tânăr blond care vorbește cu viteză despre munca sa. Are un volum uriaș de informații și este capabil să-ți povestească în orice moment despre pasiunea sa. Greu de definit dacă pasiunea asta este tenisul sau organizarea unui turneu de tenis.

“Adevărul este că m-am apucat de treaba asta pentru că aveam nevoie de adrenalina pe care mi-o dă tenisul.” A fost jucător profesionist, a intrat în primii 600 din lume. Dacă ți se pare puțin lucru, vezi articolul despre succes. S-a lăsat poate când nu a crezut în el și nici în viitor. Or, poate precum David Foster Wallace, a simțit că la primii 100 este vorba despre super oameni.

“Cred că primii doi ani după tenis au fost cei mai complicați din viața mea. Nu știam încotro să mă duc. Nu știam ce să fac. “Așa a apărut Sports Festival pe care Patrick și asociații săi l-au început acum câteva veri. Când s-a ivit momentul unui turneu de tenis, atunci nu au mai stat deloc pe gânduri. Au pus banii la bătaie și iată că au reușit în trei ani să facă ceva aparte: cel mai bun turneu de categorie din lume.

Votul este dat de jucătoare care sunt întrebate de-a lungul anului despre condițiile pe care le găsesc acolo unde joacă. E de la sine înțeles că trebuie să ai hotel de patru stele pentru sportiv și echipă. În fapt, fiecare jucătoare are dreptul la două camere de hotel vreme de trei zile, garantat. Dacă merge mai departe în competiție, atunci primește mai multe zile. Hotelul nu trebuie să fie mai departe de 6 kilometri de sală. Transportul trebuie să fie brici, fără întârzieri și fără vorbă multă. Da, șoferii au obligația, prin caietul de sarcini, să nu le țină pe jucătoare de vorbă mai mult decât strictul necesar. Nu ne împrietenim, nu facem selfie-uri.

Iar bucuria jucătoarelor este stimulată de micile detalii: mașini de lux la aeroport, condiții peste medie la cazare, o sală modernă și facilități de recuperare impecabile. Inclusiv o apă livrată special turneului de La Fântâna. Eleganța și strălucirea oferite de condițiile de la Cluj cântăresc în alegerea turneului.

Dar, de fapt, oamenii sunt cei care fac diferența. “Gândește-te că trebuie să gestioneze dorințele a 64 de sportive, plus cele din calificări. Să vezi cât de ușor este să împarți terenurile de antrenament.” La Cluj sunt două cu două și de aici o sumedenie de probleme care trebuie rezolvate cu tact.

Așa cum trebuie să faci și cu sosirea unei mari vedete. Când e multă adrenalină, fix cum și dorește Patrick. Emma Răducanu a ajuns la Cluj la o săptămână după ce a câștigat US Open. O așteptau nu numai televiziuni din România, ci din toată lumea. “A trebuit să organizez o ieșire secretă din aeroport ca să o protejăm.” Telefoanele de la marile ziare ale lumii au sunat mereu pentru a gestiona diverse spații de interviu. Apropo, cei care au apucat să o vadă și în culise la Cluj spun că Emma vorbește binișor românește. Domnul Răducanu ține ca fata să știe și limba paternă.

Dar ca să ajungi în punctul în care stai de vorbă cu Emma, trebuie să fii un pic curajos, un pic nebun, să ai ceva bani și să-i pui la bătaie. Și aici este nevoie să înțelegem câteva lucruri legate de afacerea care este tenisul.

Dacă vii la Transylvania Open, merită să-ți cumperi ceva. Fie echipament de la cele mai mari firme din domeniu, fie măcar mingile acelea uriașe pe care jucătorii semnează. Este foarte greu pentru un pasionat obișnuit să plece cu mâna goală. De fapt, prin aceste obiecte se semnează legătura ta cu sportul la care ții.

De asta merchandising-ul este important într-o astfel de afacere. Intră în câteva calcule complicate pe care fiecare organizator și le face. Iar calculele astea pornesc de la un gând simplu: un turneu este o afacere și trebuie să facă bani. Și în fiecare an el pleacă cu un minus important.

Foarte puține dintre licențele celor 52 de turnee WTA au un proprietar individual. De fapt, majoritatea sunt deținute de trei companii, două americane și una din China. Acestea au drepturi globale și închiriază aceste licențe pentru un anumit preț. Să obții măcar chiria unei licențe este o bătălie cumplită pentru că turneele sunt o afacere cu cât sunt mai stabile.

Construcția în timp aduce bani. Pandemia a fost prilejul unei reașezări. Așa a ajuns Clujul să aibă un turneu de fete. De fete, pentru că “România are cei mai mulți reprezentanți în primii 100 la fete, iar publicul vrea să vadă români.”

Așadar, organizatorii turneului trebuie să plătească anual o contribuție deținătorului licenței, cea care le dă dreptul de organizare. Dar nu și dreptul de vânzare a drepturilor tv, care rămâne la proprietar, cu excepția difuzării locale. Orice turneu de tenis este transmis în toată lumea. Televiziuni din Australia până în Europa îl difuzează și plătesc către compania deținătoare. Cel care închiriază rămâne cu televiziunea locală.

40 la sută din cheltuielile turneului de la Cluj se duc la proprietari. Restul de 60 la sută sunt cheltuieli operaționale. Banii vin din sponsori, de la bilete și de la televiziunea locală. Costurile sunt mari pentru că trebuie să plătești furnizori, sală, transport, cazare. Și premii. Mai ales premii.

Iar sponsorii se bat pe cele mai vizibile locuri atât în sală, dar mai ales pe TV. Peretele care se vede mereu la tv, wall-ul, este cel mai bun loc. Pe laturi pot fi puse și leduri, iar de aici imaginația este limita. Sponsorii mai caută scaunul arbitrului, fileul, băncile jucătoarelor și, atenție, prosoapele. Prosoapele se văd mereu la tv. Între două schimburi mereu o să vezi o jucătoare cu un prosop. Este o afacere? “Trebuie să fie,” spune Patrick.

Pe teren este însă un loc care capătă o importanță specială. În fiecare colț de lume, pe teren este scris numele orașului în care se joacă. Cum turneul se vede pe întreaga planetă, este cea mai ușoară promovare pe care o comunitate o primește. De la Strasbourg la Rio sau la Perth, iubitorii terenului aruncă măcar o privire să vadă în ce colț de lume este jucătoarea preferată.

Pentru unii este atât de important, încât bagă bani publici în turnee private. Primăria din Ostrava este un exemplu și face asta pentru a promova localitatea. Visit Hamburg este mesajul bine cunoscut de la un turneu privat susținut masiv din bani publici. De asta are și cel mai mare loc pe wall.

Turneul de la Cluj nu este susținut din bani publici. Comunitatea nu plătește bani pentru un turneu la care jucători profesioniști încasează premii importante. Fiecare oraș este dator să se îngrijească cât mai bine de asta. Nici măcar sala nu este oferită gratuit. Și nici discount nu se practică. În schimb, comunitatea primește beneficiile.

Un astfel de turneu are sute de angajați și furnizori. Oamenii primesc de lucru, dar și o patalama de calitate. Iar dacă ești furnizor, înseamnă că tu chiar dai calitatea cerută de WTA. Este un club select și unic.

Dincolo de imagine, de promovare, de certificatul de calitate, tenisul înseamnă elită. Cine intră în acest club are acces la o lume elegantă, la informații și parteneriate unice. Există și un moment special, seara jucătoarelor, în care fiecare dintre cei implicați poate sta de vorbă cu vedetele prezente. Tehnic, o sumedenie de antreprenori români au acces la o lume care altfel este închisă într-o bulă.

Câștigătoarea unui turneu precum cel de la Cluj pleacă acasă cu 35 de mii de Euro. Banii sunt taxați înainte de a fi primiți. Dar de multe ori pleacă cu o experiență. În fiecare an, organizatorii încearcă să pună și ceva pentru suflet. O vizită la Muzeul Satului sau la Muzeul de Artă, în cazul Emmei Răducanu. Ospitalitatea este la cote maxime și dincolo de bulă, dar cel puțin în cazul sportivelor rareori se pot bucura de ce mai pune România pe masă.

“De fapt, cel mai important este ca ele să se simtă ca acasă. Să reușim să facem acel spațiu în care să aibă confortul de acasă. Cele mai multe dintre ele petrec aproape tot anul în circuit, iar hotelul, terenurile și oamenii le țin loc de acasă,” îmi spune Patrick. E cumva o relație care se stabilește în timp și la care fiecare ține.

Turneul de la Cluj, cel mai bun WTA 250 din lume, are deja un statut. Trebuie să-l păstreze, dar urmează și schimbări. Prima și cea mai mare schimbare ar fi modificarea perioadei în care are loc, pentru că octombrie, final de sezon, nu este cel mai bun loc în calendar. Dar asta este o bătălie pentru anul viitor. Deocamdată, însă, câteva zeci de jucătoare și stafful lor vor povesti acasă că în România e de bine. Clujul și Transilvania sunt de bine. Și asta e bine și pentru noi.