
Cum și de ce refolosim sticlele (8L) și bidoanele (19L) de apă La Fântâna
”Cum stă treaba?”
Nu o dată am fost întrebați ”cum stă treaba”, de fapt, cu sticlele (8L) și bidoanele (19L) de apă La Fântâna pe care le livrăm clienților noștri cu abonamente la watercooler. ”Cum stă treaba” însumează, în esență, curiozități mai mult sau mai puțin suspicioase legate de motivele pentru care sticlele și bidoanele de apă La Fântâna sunt refolosite și cum sunt ele pregătite pentru următorul client, dacă tot nu sunt de unică folosință.
Manifestăm, în toate departamentele companiei, toleranță zero față de orice rabat de la calitate și siguranță – credem, de asemenea, că toți clienții noștri au dreptul să fie informați cu privire la ce consumă, astfel încât să aibă toată încrederea în produsele La Fântâna.
Iată, așadar, câteva lucruri pe care trebuie să le știți despre ambalajele de apă și despre atenția pe care le-o acordăm.
Din ce sunt făcute:
Majoritatea ambalajelor de apă, suc sau bere pe care le cumpărați de la magazin sunt fabricate din Polietilenă – de unde și abrevierea PET. Acestea nu se pot refolosi, pentru că spălarea presupune temperaturi de peste 60 grade Celsius, la care acestea s-ar deforma.
Bidoanele (19L) și sticlele (8L) de apă La Fântâna, pe de altă parte, sunt fabricate din Policarbonat (PC), plastic special pentru stocarea apei, rezistent termic și mai dur. Policarbonatul este singurul material plastic ce permite cicluri repetate de spălare - garanția producătorului este de 40 de cicluri de spălare dar, practic, ambalajele sunt scoase din circuit și date la reciclat mult mai devreme. Este important de reținut faptul că recipientele din policarbonat sunt destinate EXCLUSIV depozitării apei și că orice substanță (alcool, combustibili, ulei, etc.) alterează iremediabil calitatea plasticului.