
Studiu de caz La Fântâna: Transformarea apei de foraj în apă sigură la Moara Vlăsiei
În multe regiuni din România în care gospodăriile rezidențiale nu sunt conectate la rețele de apă potabilă centralizate, locuitorii se bazează pe surse alternative, precum forajele. Totuși, apa de foraj poate fi deseori contaminată cu substanțe nocive, fie din cauza factorilor naturali din sol, fie ca urmare a activităților umane. Acest lucru face necesară o intervenție tehnologică, de tratare a apei, pentru a o transforma într-o sursă sigură și de calitate pentru consumul zilnic.
Un exemplu, pe care îl vom prezenta pe larg în acest articol, este din Moara Vlăsiei, o localitate situată lângă București, unde sursa de apă provine dintr-un foraj de suprafață, de mică adâncime. După efectuarea unor analize detaliate de laborator, s-au identificat multiple probleme de calitate a apei, iar pentru soluționarea lor, La Fântâna a proiectat o stație de tratare a apei complet personalizată, care asigură o apă curată și sigură pentru consum.
Descoperă în continuare mai multe detalii despre acest caz și despre soluțiile implementate.
1. Context, problemă identificată și nevoie
La unul dintre clienții noștri din comuna Moara Vlăsiei, lângă București, în urma rezultatelor testelor de laborator efectuate, s-au constatat următoarele probleme în apa de foraj de mică adâncime:
- turbiditate cu mult depășită față de valoarea maximă legală admisă;
- depășiri masive de mangan;
- modificări de gust și culoare;
- depășiri ale concentrației de amoniu;
- contaminare microbiologică masivă (E-coli, Bacterii coliforme, inclusiv Enterococi fecali).
În ceea ce privește cantitatea de mangan din apă, o depășire masivă față de limita admisă poate cauza simptome precum pierderea poftei de mâncare, iritabilitate și dureri de cap, conform HSE National Drinking Water Group.
Și depășirile concentrației de amoniu pot cauza un anumit disconfort. Deși oamenii sunt mai puțin sensibili la amoniul din apă, conform Office of Environmental Public Health din Oregon, consumul pe termen lung al apei cu o concentrație ridicată de amoniu poate cauza probleme intestinale.
Trecând la contaminarea microbiologică masivă, este important de știut că E. Coli, Bacteriile coliforme și Enterococii Fecali duc la apariția de afecțiuni gastrointestinale cu forme mai severe în rândul copiilor și al persoanelor în vârstă, care au o imunitate mai scăzută.
Pentru a rezolva toate aceste probleme și pentru a obține o apă de calitate, La Fântâna a trecut la dimensionarea și proiectarea unei stații personalizate de tratare a apei.
Vezi și tu aici prezentarea stației:
La Fântâna, cu o experiență de peste 25 de ani pe piață în servicii de hidratare, oferă soluții personalizate pentru toate problemele legate de apă, indiferent de sursa apei, necesarul de consum și destinația acesteia. Mai multe detalii despre soluțiile G9 de generație nouă de îmbunătățire a calității apei găsești aici statii de tratare a apei.
2. Soluția implementată de La Fântâna
Această stație de tratare a apei a fost proiectată pentru a răspunde exact nevoilor clientului și a fost concepută astfel încât să trateze apa pentru toate problemele identificate. Procesul a inclus următoarele etape:
- Prima etapă de tratare a apei – filtrarea mecanică. Acest proces s-a realizat cu ajutorul unui filtru de zeolit, care are scopul de a elimina impuritățile și de a reduce turbiditatea.
- Am continuat cu o nouă etapă: pentru rezolvarea excesului de mangan și amoniu, s-a optat pentru un echipament cu rășină mixtă, capabil să elimine pe lângă sărurile de calciu și magneziu (răspunzătoare de calcar) și manganul și amoniul. Acest echipament funcționează ca și un dedurizator.
- Următoarea etapă de tratare a apei/dezinfecția. Procesul s-a realizat cu ajutorul stației de clorinare și, pentru că aici vorbim despre o contaminare microbiologică masivă, am ales să facem o dublă clorinare. Prima injecție de clor pe sursa de apă se face în acest punct, iar apa clorinată este stocată într-un rezervor de inox de 500 l apă, pentru a fi respectat timpul de contact dintre soluția de clor și apă în vederea eficienței dezinfecției acesteia.
- În continuare, trebuie redus surplusul de clor. După etapa de dezinfecție, apa trece printr-un filtru de cărbune activ, cu scopul de a reduce surplusul de clor. Totodată, acest filtru are și proprietatea de a elimina trihalometanii, compușii secundari, care se pot forma în urma clorinării apei.
- Ultima etapă de tratare a apei – osmoza inversă.După ce toți pașii de mai sus, au avut loc, apa este trimisă către punctele de consum cu ajutorul unei pompe. Pentru a avea și a livra o apă de calitate superioară, folosită pentru băut, gătit sau spălat legume, am adăugat un echipament de osmoză inversă, prevăzut cu filtru de remineralizare.
Descoperă mai multe despre ce este osmoza inversa si cum influenteaza calitatea apei.
Pentru o utilizare cât mai facilă, stația a fost prevăzută cu un panou de comandă cu ajutorul căruia se pornește sau se oprește alimentarea cu apă, în funcție de nivelul de apă din bazinele de stocare.
Rezultate obținute
Prin implementarea acestui sistem de tratare a apei în patru pași, La Fântâna a reușit să obțină o apă curată, cu toți compușii în limitele legal admise, astfel:
- fără contaminare microbiologică;
- fără mangan;
- cu o concentrație de amoniu cu mult redusă față de nivelul inițial;
- cu nivel redus de duritate;
- cu un nivel de claritate ridicat.
Cu alte cuvinte, vorbim despre o apă ale cărei probleme identificate inițial au fost remediate cu ajutorul soluție implementate de La Fântâna, adaptate nevoilor clientului.
În concluzie, proiectul de la Moara Vlăsiei este un exemplu de succes în transformarea unei surse de apă cu probleme într-o resursă sigură și sănătoasă, datorită unei stații de tratare complet personalizate, de generație nouă. Printr-o abordare riguroasă a problemelor identificate, La Fântâna demonstrează că, indiferent de provocările întâlnite, se pot crea soluții de filtrare și tratare performante, adaptate specificului fiecărei locații.
Soluțiile La Fântâna nu se opresc la livrarea unei stații de tratare a apei, ci sunt completate de calitatea ridicată a materialelor instalate, precum și de servicii - instalare, punere în funcțiune, setare echipamentelor în funcție de caracteristicilor apei care urmează a fi tratate, acțiuni de igienizare și de mentenanță, toate acestea fiind efectuate de către o echipă specializată. Ai în La Fântâna un partener de durată și de încredere de la primul contact, pe toată perioada până la finalul contractului.
Surse foto: Shutterstock, lafantana.ro.
Surse
- Bacteria and E. Coli in Water, https://www.usgs.gov/special-topics/water-science-school/science/bacteria-and-e-coli-water, accesat în 27.10.2024;
- Turbidity and Water, https://www.usgs.gov/special-topics/water-science-school/science/turbidity-and-water, accesat în 27.10.2024;
- Manganese in Drinking Water, HSE National Drinking Group, https://www.hse.ie/eng/health/hl/water/drinkingwater/manganese-in-drinking-water-faqs.pdf, accesat în 27.10.2024;
- Ammonia, Office of Environmental Public Health , https://www.oregon.gov/oha/PH/HEALTHYENVIRONMENTS/DRINKINGWATER/MONITORING/Documents/health/ammonia.pdf, accesat în 27.10.2024;
- E. coli in Drinking Water, Maine CDC Drinking Water Program, https://www.maine.gov/dhhs/mecdc/environmental-health/dwp/wrt/documents/factSheetEcoli.pdf, accesat în 27.10.2024.