• Acasa>
  • Blog>
  • Legenda cafelei braziliene, o poveste cu seducție și furt

Legenda cafelei braziliene, o poveste cu seducție și furt

Legenda cafelei braziliene, o poveste cu seducție și furt

Brazilia este principalul producător mondial de cafea și este prima țară la care ne gândim atunci când spunem ”cafea”. Spiritul Braziliei a inspirat și Kafune, selecția superioară de boabe pe care o propunem clienților noștri în abonamente cu servicii complete. 

Mai puțină lume știe însă cum s-a născut relația – acum indisolubilă – dintre Brazilia și cafea.

Manualele braziliene de istorie consemnează faptul că primul arbust de cafea a fost plantat în 1727 de către colonistul portughez Francisco de Melo Palheta, în ceea ce este azi statul brazilian Pará, din nordul Federației. Legenda care înconjoară acest moment afirmă, însă, că de Melo Palheta ar fi obținut arbustul de cafea pe  cale neconvenționala , cel puțin...

Cafeaua este originară din estul Africii și a fost adusă în America de Sud de către francezi, care o cultivau sub pază strictă în Guyana, colonia lor din nordul continentului sud-american. Guvernatorul francez al Guyanei l-a primit pe Francisco de Melo Palheta într-o misiune diplomatică în care acesta din urmă trebuia să medieze o dispută frontalieră între coloniile franceză și portugheză. În timpul acestei vizite, diplomatul portughez a sedus-o pe soția guvernatorului francez, doamna D’Orvilliers. La banchetul de la finalul misiunii diplomatice, mai spune legenda, soția guvernatorului i-a oferit în secret lui Palheta un buchet care conținea semințele a ce avea să devină prima plantație de cafea din Brazilia.

Aproape trei secole mai tîrziu, Brazilia produce 40% din cafeaua de pe glob. Ceea ce face cafeaua braziliană atît de specială nu este însă doar legenda ei, ci faptul că... nu e doar o cafea. Grație diversității solurilor și climatului, dar și a mărimii țării, Brazilia poate cultiva în scopuri comerciale aproape orice varietate de cafea din cele două soiuri, Arabica și Robusta.

Share:

Lasa un comentariu: