Pagina 3 - Educație apă
-
Revenirea la rutina zilnică poate fi o adevărată provocare. Vacanța s-a încheiat, iar programul zilnic a revenit la normal: treziri matinale, teme, ședințe, drumuri și agitația specifică toamnei. Pentru multe persoane, trecerea de la relaxare la ritmul intens aduce oboseală, dificultăți de concentrare și, uneori, chiar lipsă de motivație, pentru că organismul are nevoie de timp și sprijin pentru a se readapta. Un aliat de nădejde, la îndemână și foarte eficient, în această perioadă, este hidratarea corespunzătoare.
-
Pentru noi, La Fântâna, implicarea în comunitate nu este doar un gest de responsabilitate socială, ci o parte din identitatea noastră. Legătura cu județul din inima țării este una profundă și personală: aici, la poalele Carpaților Meridionali, la Tălmaciu, se află una dintre fabricile noastre moderne – locul în care apa de izvor oligominerală este îmbuteliată și pregătită de livrare către clienții noștri.
-
Ne-am bucurat să participăm, pe 11 septembrie 2025, la The Real Estate Event – unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul imobiliar, aflat la o ediție jubiliară, în care s-a dezbătut (și) viitorul dezvoltării imobiliare din România. E un viitor din care La Fântâna face deja parte – și în care va fi tot mai prezentă.
-
Da, știm. E un subiect pe care mulți evită să îl discute pentru că le pare prea jenant sau prea intim. Vă asigur că nu e – statistic, diareea călătorului este o problemă comună, chiar cea mai comună, care afectează mai mult de 60% dintre călători, în special pe cei din țările dezvoltate, care vizitează țările în curs de dezvoltare. Acest lucru se traduce în aproximativ 40.000 de cazuri zilnic sau peste 15 milioane de cazuri anual.
-
În viața de zi cu zi, apa îmbuteliată este mereu prezentă — o ai la birou, în geantă când călătorești, pe masă la prânz sau în frigider acasă. Deși pare, la prima vedere, ceva simplu, trebuie să știi că apa este un aliment esențial, iar eticheta de pe sticlă îți oferă informații importante despre ceea ce consumi. Poate nu te-ai gândit până acum, dar eticheta unei ape îmbuteliate nu e pusă acolo doar din obligație. Este, de fapt, un mic ghid care te ajută să înțelegi ce fel de apă bei și dacă este potrivită pentru tine. Etichetarea apelor îmbuteliate se face respectând reglementări stricte, conform legislației în vigoare, iar fiecare informație de pe ambalaj are un rost clar.
-
Să ai o casă a ta vine cu bucurie, planuri și libertatea de a construi exact așa cum îți dorești. Dar, pe lângă toate visurile împlinite, apar și provocările practice, de la infrastructură, până la utilități esențiale, cum e apa. Și știm bine: fiecare detaliu contează atunci când vrei ca o locuință să devină, cu adevărat, „acasă”.
-
Visul de a locui la casă, departe de agitația orașului, în mijlocul naturii, este unul care atrage tot mai mulți oameni. Libertatea de a te bucura de propria grădină, aerul curat și liniștea sunt doar câteva dintre avantajele unei astfel de vieți. Însă, atunci când vine vorba de sursa apei, lucrurile nu mai sunt la fel.
-
Într-un context în care informațiile legate de stilul modern de viață circulă rapid și sunt adesea efemere, mesajele cu adevărat esențiale riscă să se piardă printre tendințe sau imperative noi de lifestyle. Între îndemnurile de a consuma superalimente, de a urma protocoale restrictive sau de a încorpora ritualuri sofisticate în stilul de viață, una dintre cele mai simple - și totodată fundamentale - recomandări rămâne constantă: consumul adecvat de apă.
-
Apa este o resursă esențială pentru orice afacere care pune preț pe calitatea serviciilor și produselor oferite clienților, dar și pe eficiența proceselor și activității de zi cu zi. În plus, indiferent de domeniul de activitate, apa influențează experiența angajaților, satisfacția clienților și buna funcționare a proceselor zilnice.